Ziua a doua de școală… de vară

Dăruind voi dobândi!

Acum e ora 23 aici și îmi simt sângele cum tremură prin venişoarele de la tălpi… Am urcat la peste 2200m intr-un ritm în care n-aș fi crezut că sunt în stare și pe un traseu destul de dificil. Apoi după ce am luat cina sus la 2000m ne-am întors pe jos până la 1200m. Mâine vă voi putea povesti mai multe… 🙂

Si câteva filmulețe 🙂

Vezi articolul original

Reclame

Prima zi de scoala… de vara :)

Dăruind voi dobândi!

Astazi m-am trezit tot de dimineata 🙂 Aici fiind cu o ora mai devreme fata de tara noastra (când în țară e 7, aici e abia 6), e mai usor sa te trezesti de dimineata. Pasarelele cantau extraordinar cu noaptea-n cap. Mi-am propus de aseara ca inainte de conferintele de astazi sa trag o fuga pe la piscina hotelului.

b82fb338575a3fae6b3bd869ccc7122c00ec65a5_2000

Mai erau doar 2 doamne care inotau foarte bine in multe feluri si rapid. Cand am ajuns la treptele piscienei si am atins apa era cam racoroasa. Noroc ca nu aveam prea mult timp pentru negocieri. Era deja 7.30 iar la 8.45 era deschiderea asa ca am sarit 🙂 Mi-am zis ca o sa ma misc continuu si o sa ma incalzesc, si asa a fost. Am facut 10 ture de bazin dus-inors si s-a facut 7.45 si mi-a cam ajuns. A fost bine ca aveau si uscator de par (desi am…

Vezi articolul original 480 de cuvinte mai mult

Scoala de vara EBSIS

Dăruind voi dobândi!

Dupa zicala… „cine se scoala de dimineata departe ajunge”…

M-am trezit si eu azi dimineata la 4.10, dupa doar cateva ore dormite, cu ganduri mari 🙂 Am pornit cu mama la aeroport si am ajuns prima din gupul nostru (nici nu-i de mirare… la ora 5.40). Aveam emotii pentru ca nu stiam cate kg sunt permise la cala dar a fost ok. Am avut 17kg, iar max era 20. Am decolat spre Bucuresti la ora 7.00 si am ajuns acolo la 7.40. Vremea insa nu a fost prielnica, nori grei si nitica ploaie, asa incat zborul spre Geneva a fost intarziat cu 45 de minute. La ora 13.00 am plecat din Bucuresti 15.25 am aterizat cu bine in capitala Elvetiei, Geneva.

Aplii ne-au incantat cu splendoarea lor… Eu personal nu ma mai saturam sa ii privesc, mereu noi, mereu surprinzatori.

20180709_145718

Am asteptat pana ne-am luat cu totii bagajele (mai putin…

Vezi articolul original 204 cuvinte mai mult

Criptarea bazată pe atribute

Din fericire organizatorii școlii de iarna de la Telaviv, mai precis de la Universitatea Bar-Ilan, oferă înregistrările sesiunilor tematice din cadrul acestei școli de criptografie. Astfel, în ediția a treia a acestei școli a avut loc o prezentare despre criptarea bazată pe atribute, în care Allison Bishop Lewko a explicat foarte frumos această tehnică de criptare (Attribute Based Encryption), subramură a criptării bazate pe identitate (Identity Based Encryption), care face parte din mai generala tehnică de criptare cu cheie publică (Public-Key Encryption).

O puteți urmări aici:

Sper să vă fie de folos.

Dacă găsiți materiale interesante pe această tematică, vă invităm să le împărtășiți cu noi.

 

Criptarea bazată pe atribute (ABE)

Acest tip de criptare se încadrează în criptografia cu chei publice (PKC) în care, în sens general, criptarea se face utilizând cheia publică a destinatarului iar decriptarea se face utilizând cheia secretă (perechea cheii publice) a aceluia.

În cazul ABE accesul la textul în clar (plain-text) are loc doar dacă utilizatorul deține toate atributele cu care a fost criptat textul inițial.

Un aspect important în criptografia bazată pe atribute îl constituie coliziunea, în sensul în care un astfel de sistem trebuie să asigure rezistența la coliziuni: decriptarea să poată avea loc doar dacă utilizatorul deține cheia potrivită, și acesta să nu poată decripta cu alte chei, diferite de cea potrivită, sau prin utilizarea mai multor chei, dintre care nici una să nu fie cheia de decriptare.

Cei care au introdus acest concept de criptare sunt Amit SAHAIși Brent WATERS, Fuzzy Identity Based Encryption (pdf), apoi Vipul GOYAL, Omkant PANDEY, Amit SAHAI și Brent WATERS, Attribute-Based Encryption for Fine-Grained Access Control of Encrypted Data (pdf). Alte propuneri au fost făcute pentru a satisface necesitatea de a avea mai multe autorități care să genereze împreună cheile private ale utilizatorilor.

Cele două variante în care putem întâlni criptarea bazată pe atribute sunt KP-ABE și CP-ABE.

  • KP-ABE (key-policy ABE) mesajele sunt criptate împreună cu mulțimea de atribute iar cheia de decriptare a utilizatorilor este generată pe baza unui arbore de acces pentru întreaga structură de acces.
  • CP-ABE (ciphertext-policy ABE) în faza de criptare se bazează pe arbori de acces în sensul în care se face criptarea unui mesaj împreună cu structura de acces, în timp ce cheile de decriptare se dau pentru anumite mulțimi de atribute.

Era informaţională

is-it-safe

Şi iată-ne simţind pe pielea noastră ceea ce bunicii noştri auzeau, la gura sobei… de la înţelepţii satului. Despre pasărea cu ciocul de fier, despre maşini, şi despre… Nu, că despre asta nici nu auziseră – despre calculator 🙂 Şi iată că a devenit mai necesar decât multe alte instrumete de cate te mai poţi lipsi.

Calculatorul îl folosim mai toată ziua, ca să nu mai vorbim de smart phone-urile care au devenit aproape vitale pentru tot mai mulţi oameni… Câţi şi-ar mai putea imagina viaţa lor fără telefon?! Şi, cu toate acestea… Ştim oare cu câte alte „bonusuri” vine la pachet toată această tehnologie? Când ne scriam scrisori confidenţiale, lipeam plicul frumos, îi mai trăgeam şi câte un scotch zdravăn ca să fim mai liniştiţi că nu-şi bagă careva năsucul pe acolo. Dar acum? 🙂 Ce facem? Discutăm câte-n lună şi în stele prin telefon, prin email, pe messenger, pe facebook şi nu ne mai gândim prea mult câte urechi şi câţi ochi au acces la aceste informaţii. Aşadar, cred că a venit vremea să ne ciulim urechile şi să cercetăm cum am putea să ne facem viaţa mai frumoasă, mai liniştită şi cu mai puţini „ascultători” nepoftiţi adulmecând informaţiile noastre confidenţiale.

Să vedem aşadar cam ce ar trebui să studiem în vederea protecţiei datelor digitale atât stocate în dispozitivele noastre cât şi a celor care circulă „printr-un canal nesigur”, adică prin Internet.

Dacă dăm un „search” pe net după cuvintele Information Security, disciplină studiată şi în facultăţile noastre de Informatică, peste ce dăm?

Pe primul loc: Wikipedia. Şi să vedem ce putem afla din articolul găsit. În primul rând să ne facem o imagine de ansamblu asupra acestui domeniu, să vedem cu ce se ocupă şi care este importanţa ce o prezintă.

O scurtă definiţie: Securitatea Informaţiei reprezintă practica de protejare a informaţiei împotriva accesului neautorizat, utilizării, divulgării, perturbării, modificării, înregistrării sau distrugerii acesteia.

Aproape oriunde se foloseşte o tehnologie ce conţine, simplificat vorbind, un procesor şi memorie, este necesată securizarea informaţiei, ca să nu mai vorbim de instituţiile mari în care specialiștii în securitatea IT sunt indispensabili datorită naturii și valorii datelor cu care se lucrează. Aceştia au în responsabilitatea lor seurizarea întregului sistem tehnologic de posibilele atacuri cibernetice rău intenţionate sau maliţioase care încearcă să obţină informaţii sensibile sau chiar să preia controlul asupra sistemelor interne.

3 puncte cheie ce trebuie protejate în legătură cu informaţiile ar fi:

  • confidenţialitatea
  • integritatea
  • disponibilitatea

 

De asemenea o latură importantă ce necesită atenţie în legătură cu datele, atât la persoane individuale cât şi la institutii, este reprezentată de stocarea informaţiilor şi asigurarea acestora luând în considerare facorii critici ce pot apărea: furt, cutremur, foc, deteriorare şi altele asemenea.

Avem în vedere şi securizarea dreptului de proprietate intelectuală, inclusiv în aria softurilor, protejarea împotriva furtului de identitate ce implică accesul neautorizat la informaţii, împotriva extorcării informaţiilor, cum întâlnim tot mai frecvent în ultima perioadă, de exemplu prin viruşii care criptează toate datele de pe hard-disk-ul tău, cerându-ţi în schimbul decriptării acestora o sumă de bani.

Securitatea Informaţiei este în continuă dezvoltare, astfel, dacă există interes de a activa în acest domeniu, există mai multe specializări cum ar fi: securitatea reţelelor, securizarea aplcaţiilor software şi a bazelor de date, tester de securitate, auditul sistemelor informatice, planificarea continuităţii afacerilor şi criminalistica digitală.

Cu speranţa că ne-am creat o imagine de ansamblu despre ce este şi Securitatea Informaţiei, vă doresc multă dibăcie în a folosi tehnologia spre folos şi în siguraţă!

Spor la studiu în continuare!